Dovada Că Nu Trebuie Să Renunţi Niciodată La Luptă

Succesul se ascunde în ambiţia de a NU renunţa la lupta pe care o duci, indiferent de natura ei sau de situaţie.

Amintirile Sunt Esenţa Vieţii Tale

Ne construim viaţa din amintiri. Tot ceea ce eşti astăzi, tot ceea ce vei fi mâine, se bazează pe amintirile pe care le-ai construit doar tu.

Ascultă Cu Sufletul

Majoritatea oamenilor aud muzica, dar oare câţi dintre noi ascultă cu adevarat ?!

Cine Era Sfântul ANDREI Şi Ce Legături Are El Cu România

Sfântul Andrei, are legături strânse cu ţara noastră, iar Andrei, este probabil, unul din cele mai populare nume din România la ora actuală.

Schimbările Climatice Vor Face Ca Porţiuni Vaste Ale Planetei Noastre Să Devină Nelocuibile

Porţiuni din planeta noastră, vor deveni nelocuibile din cauza încălzirii globale, mai repede decât credem noi.

Cel Mai Uluitor Fapt Despre Tine: Suntem Praf De Stele

Fiecare vede lumea diferit. Indiferent de ceea ce credem la nivel personal, cu toţii suntem praf de stele.

Plângi Pentru Că Ai Încercat Prea Mult Timp Să Fii Puternic: Slăbiciune Sau Forţă Interioară?

Dacă te-ai trezit plângând din senin, trebuie să ştii că plânsul NU este un semn de slăbiciune.

Viaţa Ta E Clădită Din Lucruri Mărunte Şi Amintiri Frumoase

Nu lucrurile extraordinare sunt cele mai importante în viaţa, ci mai degrabă lucrurile mărunte și oamenii care te înconjoară.

Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: STAR WARS Nu Este Doar Un Film

Star Wars nu e doar un alt film sau o altă franciză de succes. Pentru unii dintre noi, este mai mult decât atât.

Echilibrul Tău Interior: Blândeţea Şi Calmul, Sunt Cele Mai Eficiente Metode

Calmul interior, te poate salva în diferite situaţii ciudate, mai ales dacă vine la pachet cu multă sensibilitate.

Visele Tale Sunt Călătorii Sublime Dincolo De Extraordinar

Chiar dacă au funcţie fiziologică, visele tale sunt călătorii sublime dincolo de extraordinar.

Ceasul Ticăie: Timpul Nu Te Aşteaptă Pe Tine !!!

Poate că ar trebui să îţi schimbi percepţia despre timp, pentru că în măreţia sa nefirească, el nu aşteaptă pe nimeni, nici măcar pe tine.

Gusturile Muzicale Personale Evoluează În Timp

Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației și farmec vieții.

Din Cauza Unor Ţări Subdezvoltate, Energia Solară, A Devenit Oficial Cea Mai Ieftină Formă De Energie

în timp ce costurile pentru cărbune și gaze naturale, vor rămâne scăzute, sursele de energie regenerabile, o vor duce şi mai bine, pentru că au devenit oficial cea mai ieftină sursă de energie.

Românii, Autostrăzile Şi Asfaltul: O Comedie Cu Iz De Dramă

Cel mai mare paradox cu iz de dramă al României: statul colectează miliarde de euro din acciza pe carburanţi, dar nu reuşeşte să facă o autostradă funcţională completă.

Look Inside My Heart: No Music, No Life!

Poate că înainte de a citi restul rândurilor, ar trebui să vă spun că titlul este inspirat de textul unei piese ce a fost compusă de o trupă mai puţin cunoscută, despre care am să vă vorbesc puţin mai jos.

joi, 30 noiembrie 2017

Cine Era Sfântul ANDREI Şi Ce Legături Are El Cu România

Sfântul Andrei, are legături strânse cu ţara noastră, iar Andrei, este probabil, unul din cele mai populare nume din România la ora actuală.


Numele de Andrei, provine din limba greacă veche, limba poemelor lui Homer, și a marilor lucrări de literatură și filosofie. Sfântul Andrei este numit şi „Cel dintâi chemat”, deoarece a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.  Deoarece era pescar, sfântul Andrei, este considerat de către marinarii și pescarii greci, drept ocrotitorul lor. În România, el este socotit cel care a propovăduit Evanghelia, mărturie fiind toponimele din zona Dobrogei unde Sfântul Andrei, a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei şi Pârâiaşul Sfântului Andrei, sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe meleagurile noastre.


Crucificarea Sfântului Andrei

Evanghelia după Ioan menționează că Andrei, ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Isus. Ţinutul Sciţiei şi al Traciei i-au revenit Sfântului Andrei. După multe peregrinări, el se stabileşte în oraşul Patras, lângă Corint, în Grecia, unde este executat din ordinul guvernatorului roman Aegeas, toate astea pe timpul domniei Împăratului Nero.Surse bisericeşti, mărturisesc că Sfântul Andrei, condamnat la moarte, a rugat să fie răstignit pe altfel de cruce decât Iisus, aşa că el a fost răstignit pe o cruce în formă de X cu capul în jos, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”  şi căruia i se spune la fel şi în ziua de astăzi.

Pe vremuri, de credea că de la ziua Sf. Andrei, începe iarna, care pune stăpânire pe întreaga lume.
Fiind considerat ocrotitorul României şi patronul spiritual al românilor, la noi exista cateva obiceiuri destul de ciudate. Ca spiritele morţilor să nu ajungă în case de Sfântul Andrei, se goleşte cenuşa din sobe, iar oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos. Tot de Sfântul Andrei, în unele zone din Bărăgan, fetele fac turtă din făină de grâu, cu apă şi multă sare, şi se spune că acel flăcău ce îi aduce fetei noaptea apă în vis, să-şi astâmpere setea, o va lua de nevastă.  Mulţi români pun, în noaptea de Sfântul Andrei, usturoi la geamuri şi porţi, pentru a fi feriţi de duhurile rele si se spune ca fetele nemăritate , îşi văd ursitul în vis.

Crucificarea Sfântului Andrei
În prezent, Crucea Sfântului Andrei este păstrată alături de Capul Sfântului în Catedrala Sfântul Apostol Andrei din orașul grecesc Patras.

Deși acum Crucea Sfântului Andrei se află în Patras, aceasta a fost recuperată abia în anul 1980.
Şi bineînţeles pentru şoferi, Crucea Sfântului Andrei, are o cu totul altă însemnătate.

miercuri, 16 august 2017

Schimbările Climatice Vor Face Ca Porţiuni Vaste Ale Planetei Noastre Să Devină Nelocuibile

Locaţii din Asia de Sud, ar putea fi mult prea fierbinți pentru putea a trăi acolo, şi toate astea se vor întâmpla până la sfârșitul secolului.

Schimbările Climatice Vor Face Ca Porţiuni Vaste Ale Planetei Noastre Să Devină Nelocuibile

În ciuda faptului că negarea este un trend global când vine vorba de schimbările climatice, ele sunt reale şi vor avea consecinţe dramatice asupra fiecărui aspect al vieţii pe Pământ.
Cercetările recente prezic ce se va întâmpla dacă lumea nu îşi va schimba cursul și nu va reduce dramatic emisiile degajate în atmosferă. Noi cercetări arată clar cum până în anul 2100, multe regiuni din Asia de Sud ar putea să devină atât de fierbinți, încât oamenii nu vor mai putea locui acolo. Consecințele schimbărilor climatice nu sunt doar reale, ci și iminente și din ce în ce mai catastrofale pentru toată viaţa de pe Pământ.

În prezent, schimbările climatice au fost atribuite unor temperaturi periculos de crescute, creșterea nivelului mărilor şi evident, dispariția unei varietăți de specii de animale.
Fără o opoziție feroce, efectele schimbărilor climatice vor deveni din ce în ce mai distructive. Dezastre naturale, inundații în masă, penuria de alimente și alte crize, sunt toate posibile.
De fapt, dacă e să ne uităm în jurul nostru, unele se întâmplă deja. Dacă tendințele actuale continuă, o parte a lumii noastre, poate deveni chiar nelocuită în timpul vieţii noastre.

Schimbările Climatice Vor Face Ca Porţiuni Vaste Ale Planetei Noastre Să Devină Nelocuibile

Elfatih Eltahir, profesor la MIT, a publicat recent cercetări în revista Science Advances, care arată că, până la sfârșitul secolului, unele zone din Asia de Sud, ar putea fi prea fierbinți pentru ca oamenii să locuiască acolo.
Riscul impactului schimbărilor climatice în această regiune, ar putea fi destul de sever în următorii ani.
Eltahir și colegii săi, au analizat această situație proiectată pe timpul a două condiții: un model de tip "normal", a ceea ce se întâmplă acum la nivel global, și un model în care omenirea şi-ar intensifica eforturile de atenuare a emisiilor.
Echipa a concluzionat că modelul de tip "normal", ar da naștere unor condiții dramatice radicale, până în anul 2100.
Efectele undelor de căldură ce vor venii în anii ce urmează, vor afecta în special zonele dens populate şi cele cu agricultură din Asia de Sud, amenințând în mod direct viața locuitorilor, care majoritatea trăiesc în sărăcie, ce vor fi prinși în mod direct în aceste condiții, ce vor deveni mortale.

Schimbările climatice sunt reale şi vor avea consecinţe dramatice asupra fiecărui aspect al vieţii pe Pământ.

Acest scenariu sumbru, nu ar fi decât o piesă din puzzle-ul care umbreşte existenţa omenirii.
Unde vor ajunge acei oameni din regiunile din Asia de Sud?
Oare pot ei părăsi locurile natale în viitoarele şi actualele condiții socio-economice?

După cum îţi imaginezi, singura cale de urmat include eforturile noastre, a tuturor, de a schimba câte puţin din haosul ce mănâncă încet, încet, planeta pe care locuim, chiar dacă unii încearcă să muşamalizeze aceste efecte ale încălzirii globale.
Şi sunt sigur că mulţi dintre voi simţiţi forţa schimbărilor climatice din ultima perioadă.


sursa: CBC News

luni, 31 iulie 2017

Cel Mai Uluitor Fapt Despre Tine: Suntem Praf De Stele

Fiecare vede lumea diferit. Indiferent de ceea ce credem la nivel personal, cu toţii suntem praf de stele.

Da, ştiu, sună destul de pragmatic. Toţi suntem copii ai stelelor.
De fiecare dată când încerc să spun asta cuiva, se uită la mine cu o privire confuză. Şi de fiecare dată, mă întorc mai sărac în gânduri la cerul plin de stele, întrebându-mă dacă cineva vede lumea așa cum o fac eu.
De fapt, Neil deGrasse Tyson, vine să-mi susţină teoria. Întrebat care este cel mai uluitor fapt pe care îl poate împărtăşi despre Univers, Astrofizicianul, a răspuns:

''Cel mai uluitor fapt, este cunoașterea faptului că atomii din care se compune viața pe Pământ, atomii din care este format corpul uman, sunt detectabili pană în creuzetele care au copt elementele ușoare în elemente grele în miezul lor, la temperaturi și presiuni extreme.
Aceste stele, cele cu masă mare, au devenit instabile în ultimii lor ani de viată.
S-au prăbuşit sub propria greutate, apoi au explodat, împrăştiind în galaxie măruntaie, măruntaie formate din carbon, azot, oxigen și toate celelalte ingrediente fundamentale vieții.



Aceste ingrediente au devenit parte din norii de gaz care s-au condensat, s-au prăbuşit, formând o nouă generație de sisteme solare: stele cu planete ce orbitează.
Acele planete au acum ingredientele necesare pentru viață.
Așa că atunci când mă uit la cerul plin de stele, știu că, DA, facem parte din acest Univers, trăim în el, dar poate mai important decât aceste două observaţii reale, este faptul că Universul face parte din NOI. Când reflectez la asta, mă uit în sus - mulți se simt mici, pentru că ei sunt mici și Universul e mare - dar eu mă simt mare, pentru că atomii mei au provenit din acele stele.
Este un alt nivel de conectare.
Este ceea ce vrei în viață: să te simți conectat, să te simți relevant, vrei să simți că participi la activitățile și evenimentele din jurul tău.
Şi exact asta facem, doar fiind în viață ...''

Cel Mai Uluitor Fapt Despre Tine: Cu Toţi Suntem Praf De Stele
Neil deGrasse Tyson, este un astrofizician și un specialist în comunicare științifică american, directorul Planetariului Hayden din cadrul Centrului Rose pentru Pământ și Spațiu din New York și cercetător asociat în cadrul Departamentului de astrofizică al Muzeului American de Istorie Naturală.
Din anul 2006, este prezentator al programului educațional NOVA scienceNOW, găzduit de televiziunea PBS.
Şi nu doar atât. Tyson, a scris mai multe cărți populare în domeniul astronomiei. Este probabil, cel mai cunoscut şi important astrofizician al timpurilor noastre, omul ce a primit o scrisoare de la celebrul Carl Sagan, omul care a prezentat remake-ul serialului fantastic Cosmos: A Spacetime Odyssey.

Vezi mai jos, unul dintre cele mai puternice videoclipuri de pe YouTube.
11 milioane de vizionări, nu sunt suficiente.
Fiecare om cu acces la internet, ar trebui să vadă acest videoclip.

duminică, 7 mai 2017

Plângi Pentru Că Ai Încercat Prea Mult Timp Să Fii Puternic: Slăbiciune Sau Forţă Interioară?

Dacă te-ai trezit plângând din senin, trebuie să ştii că plânsul NU este un semn de slăbiciune. Este semn că ai încercat prea mult timp să fii puternic.

Plângi Pentru Că Ai Încercat Prea Mult Timp Să Fii Puternic: Slăbiciune Sau Forţă Interioară?
Pe vremuri, îmi plăcea foarte mult să merg prin ploaie. Asta pentru că că nimeni nu știa că plâng. Stropii acopereau orice lacrimă şi mă simţeam în siguranţă. Mult mai târziu, am aflat că nu este nimic rău în a plânge atunci când îţi vine să plângi.
Pentru că oricine râde atunci când îi vine să râdă. Eu cred că e la fel şi cu plânsul.
Şi ştiu că şi tu te-ai trezit plângând şi habar nu aveai de ce.
Ceva din trecutul tău, o frântură de amintire dureroasă sau magnifică, un moment unic în viaţa ta pe care l-ai trăit doar tu, ceva ce ai văzut sau ceva ce ţi-ai amintit ţi-a determinat creierul să te întristeze peste măsură cu care eşti obişnuit, sau poate să te bucure peste măsură.
Ştiu că mulţi dintre voi, au avut un aşa zis moment de slăbiciune.
Şi mai ştiu că sunt oameni care nu simt nimic în momente speciale, sau unii care se abţin.

Plângi Pentru Că Ai Încercat Prea Mult Timp Să Fii Puternic
Plângi Pentru Că Ai Încercat Prea Mult Timp Să Fii Puternic

Oameni care îşi înăbuşesc sentimentele, mai ales atunci când vine vorba de ceva trist.
Sunt anumiţi oameni care nu ar plânge nici în ruptul capului.
Dar, trebuie să ştii că viaţa e mult mai simplă de atât.
A plânge atunci când simţi tristeţe, NU e un semn de slăbiciune.
Atunci când îţi vine să plângi, plângi, fiindcă ştiu că atunci când îţi vine să râzi, râzi.
Iar cei care se uită la tine ciudat pentru că ai plâns, cu siguranţă habar nu au ce înseamnă să fi un om puternic. Pentru că numai un om puternic, poate ştii ce înseamnă să plângi cu adevărat.
Dintre toate lucrurile speciale de pe acest pământ şi toate sentimentele de neînţeles, a plânge şi a lupta pentru dragoste, sunt cele mai bune motive din lume.
A plânge pentru alţii, este semnul cel mai clar că eşti un om puternic.

Vei constata în timp, că dacă iubeşti viața, viața te va iubi înapoi.

miercuri, 26 aprilie 2017

Viaţa Ta E Clădită Din Lucruri Mărunte Şi Amintiri Frumoase

Nu lucrurile extraordinare sunt cele mai importante în viaţa, ci mai degrabă lucrurile mărunte și oamenii care te înconjoară. Şi pentru ca momentele să aibă importanţă, TU, trebuie să fii prezent în ele.

Toate lucrurile mărunte, dau farmec vieţii. Şi dacă încă nu ştiai asta, înseamnă că nu ai trăit cum trebuie. Cu toţii suntem înclinaţi să credem NU ceea ce este adevărat, ci ceea ce ne place!
Trebuie să ştii că nu lucrurile extraordinare sunt cele mai importante în viaţa ta, ci mai degrabă lucrurile mărunte și oamenii care te înconjoară. Detaliile mici sunt întotdeauna cele mai importante. Ele te ajută să îţi dezvolţi sentimentul de umanitate şi de compasiune pentru semeni tăi.
Atunci când te trezeşti alături de persoana iubită, când râzi incontrolabil, când faci o conversație pe la 3 dimineața, când vezi un apus de soare fantastic sau chiar dansul de unul singur din faţa oglinzii. Toate aceste lucruri mărunte şi prosteşti, te îndeamnă să iubeşti viaţa mai mult. Importante sunt toate detaliile mărunte care ne mențin în viață zi de zi. Evident, a arăta bine, a urma o dietă, a merge la sală, a fi foarte eficient şi productiv la locul de muncă sau a încerca să câştigi cât mai mult, sunt obiective minunate. Dar, fii sigur că lipsește un lucru important. Emoţia de a trăi. Trebuie să aduni amintiri frumoase, momente emoționante şi mărunte. Şi pentru ca momentele să aibă importanţă, TU, trebuie să fii prezent în ele. Trebuie să râzi ca şi cum astăzi ar fi ultima ta zi, să dansezi ca şi cum nu te vede nimeni, să săruţi mai pasional, să miroşi o floare ca şi cum ar fi prima oară, să fugi desculţ prin iarbă sau să simţi ploaia în loc să fugi de ea fiindcă te udă.



Cândva demult, într-un vis frumos, mergeam pe plajă pentru a-mi găsi inspiraţia şi liniştea. Îmi plăcea nespus de mult să mă plimb pe plajă. Într-o zi, în timp ce mă plimbam de-a lungul ţărmului după o furtună, am observat în depărtare silueta unui om care părea să muncească ceva. Gândul că cineva munceşte pe plajă, m-a făcut să mă întrebe oare ce se întâmplă. Crezând că omul are nevoie de ajutor, m-am grăbit să mearg mai repede. Dar când m-am apropiat, am văzut un domn care se tot apleca şi se ridica. Culegea stele de mare de pe jos, aruncând-le înapoi în ocean. Pe jos, zăceau zeci de mii de stele de mare, aruncate de furia furtunii care tocmai se terminase. Domnul culegea câte o stea de mare de pe ţărm şi o arunca înapoi în ocean. L-am privit foarte contrariat şi l-am întreabat:
- Nu te supăra, de ce arunci stelele de mare înapoi în ocean?
- Pentru că soarele este sus pe cer şi dacă nu le arunc înapoi vor muri în câteva minute.
După câteva secunde bune de gândire, l-am întrebat:
- Plaja asta se întinde pe mii de kilometri şi e plină de stele de mare. Ca să nu mai zic că sunt mii de plaje ca asta. Ceea ce faci tu nu îmbunătăţeşte situaţia cu nimic. Contează pentru cineva?
Domnul, s-a aplecat şi a cules de pe jos o altă stea de mare.
Aruncând-o înapoi în ocean, se întoarse spre mine zicând:
- Contează, pentru cea pe care tocmai am aruncat-o în apă!

Cea mai sigură cale spre bucurie, este să cauţi să faci o bucurie altuia!

luni, 24 aprilie 2017

Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: STAR WARS Nu Este Doar Un Film

Star Wars nu e doar un alt film sau o altă franciză de succes. Pentru unii dintre noi, este mai mult decât atât.

Nu, nu cred că vreau să mă justific în faţa nimănui.
Nu vreau neapărat să îmi găsesc scuze pentru că îmi place Star Wars.
Ok, hai să zicem că nu doar "îmi place". Este clar ceva mai mult de atât.
Cred că aveam 12 ani atunci când, trecând prin faţa unui cinematograf, am văzut un afiş ce m-a dat pe spate: Războiul Stelelor. Deşi lansat în 1977, conducătorii noştri dragi... pardon, comuniştii de atunci, au decis că e vremea să vedem şi noi, cei îndobitociţi de sistem, filmul Star Wars.
Asta era prin 1982, anul magic în care am prins-o pe mama de mânecă zicându-i: "filmul ăsta vreau să îl văd". Am fost la proiecţia de la ora 19:00, iar în sală, nu erau mai mult de 30 de persoane, dar îmi amintesc clar cum un nenea mai tinerel, îi spunea celui de lângă el, chiar la începutul genericului: "uhh, ce fain, aş vrea să nu se mai termine niciodată".
Doi ani mai târziu, am încercat să merg la un alt cinematograf să văd a doua parte: Imperiul Contraatacă, dar nu am găsit bilete decât pentru a doua zi. Cinematograful era arhiplin.

Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Star Wars Nu Este Doar Un FilmFiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Star Wars Nu Este Doar Un Film
Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Star Wars Nu Este Doar Un Film
Viaţa a trecut cât am clipit din ochi, iar eu am rămas cu sufletul în starea de spirit în care eram atunci când am văzut prima oară filmul, pe care l-am revăzut de atunci de zeci de mii de ori.
Iar dacă ar fi să îl întâlnesc pe "nenea" din sala de la cinematograf din '82, i-aş spune că i s-a îndeplinit dorinţa: Star Wars, chiar a intrat în eternitate.
Şi nu doar datorită efectelor speciale de atunci, ci datorită ideologiei pe care creatorul George Lucas a combinat-o foarte bine într-o sagă nemuritoare.
Pentru că fiecare generaţie are nevoie de eroii ei, pentru că fiecare generaţie are nevoie de un "Luke Skywalker", simplul adolescent de la fermă, ce încearcă din răsputeri să sfideze un imperiu malefic.
Eu cred că ăsta este motivul pentru care franciza Star Wars a dăinuit atâta vreme.

Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Star Wars Nu Este Doar Un Film
Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Star Wars Nu Este Doar Un Film
Se transmite din generaţie în generaţie.
Uneste oameni de toate varstele.
Atunci cand esti un fan Star Wars, nu mai conteaza religia, rasa sau sexul.
E un fenomen global, e un sentiment, o frântură din ceva cu care te poţi indentifica, o revelaţie ce te inspiră şi te îndeamnă să fii mai bun. Iar în vremurile tulburi în care trăim, lumea are nevoie de inspiraţie. Tinerii au nevoie de eroi pozitivi. Fiecare generaţie are nevoie de proprii eroi.

Fiecare Generaţie Are Nevoie De Proprii Eroi: Luke sfidează un Imperiu.
Şi ca să te conving că Star Wars, e mai mult decât un film, te rog să urmăreşti clipul de mai jos.
Nu are decât vreo două minute şi sunt sigur că te va lăsa cumva pe gânduri.
Now... who cut all these onions ?!

duminică, 16 aprilie 2017

Echilibrul Tău Interior: Blândeţea Şi Calmul, Sunt Cele Mai Eficiente Metode

Calmul interior, te poate salva în diferite situaţii ciudate, mai ales dacă vine la pachet cu multă sensibilitate.

Echilibrul Tău Interior: Blândeţea Şi Calmul, Cele Mai Eficiente Metode
Calmul şi tactul sunt bune pentru sănătatea ta. Dar, ca orice altceva, ele trebuie exersate.
Un lucru e clar: calmul şi echilibrul interior, vor veni cândva să te ajute şi pe tine.
Dar, te vor ajuta doar atunci când vei accepta că poţi fii şi diferit faţă de ceilalţi.
Atunci cand accepţi că lucrurile din jurul tău se pot schimba odată cu schimbarea TA.
Şi probabil, mai presus de toate, atunci când TU începi cu adevărat să savurezi lucrurile mărunte oferite de viaţă. La nivel personal, am considerat că orice se poate rezolva cu vorbă bună, blândeţe şi mult calm, iar pentru a realiza asta, ai nevoie de echilibru şi de pace interioară. Dar poate mai presus de orice, trebuie să existe viziune în orice domeniu. Iar pentru asta, îmi amintesc destul de clar - aşa ca cerul fără nori - de o poveste magnifică ce m-a impresionat şi m-a influenţat de-a lungul timpului.

Echilibrul Tău Interior: Blândeţea Şi Calmul, Cele Mai Eficiente Metode



Într-o zi ca oricare alta, Soarele şi Vântul, se certau intens şi destul de gălăgios, deoarece nu se puteau hotărî, care din ei este mai puternic.
La un moment dat, Vântul a spus:
-“Îţi voi dovedi că eu am mai multă forţă decât tine. Uite, îl vezi pe bătrânelul acela? Pun pariu cu tine că o să-i pot scoate haina, mai repede decât tine.”
Atunci, Soarele s-a ascuns după un nor întunecat, iar Vântul, a început să sufle atât de puternic încât a pornit o adevărată vijelie.
Dar cu cât sulfa mai tare, cu atât bietul om în vârstă, îşi strângea mai mult haina pe el.
În cele din urmă, Vântul s-a potolit şi a renunţat, declarându-se înfrânt.
Soarele, foarte relaxat, a ieşit dintre nori şi i-a zâmbit cu bunătate bătrânelului simpatic.
Imediat, acesta şi-a descreţit fruntea şi a scos haina de pe el.
Zâmbind, Soarele i-a spus Vântului că blândeţea, prietenia şi calmul, sunt mult mai puternice şi mai importante decât mânia, forţa şi frica.

Dacă vrei să câştigi pe cineva de partea ta, tot ceea ce trebuie să faci e să fii calm
Exact ca şi Soarele, am considerat că bunătatea, prietenia şi aprecierea, îi pot face pe oameni să-şi schimbe părerea mai repede decât orice ameninţare sau dezlănţuire de furie.
Dacă vrei să câştigi pe cineva de partea ta, tot ceea ce trebuie să faci e să fii calm şi să înveţi cum se cultivă relaţiile cu ceilalţi într-un mod plăcut. Ştiu că aparent, pare greu. Dar cu multă perseverenţă şi repetiţie, se poate obţine orice.
Nu vreau să mă credeţi pe mine. Au spus-o alţii, mult mai importanţi:
"The best fighter is never angry." Lao Tzu
"Peace comes from within. Do not seek it without."Buddha

luni, 10 aprilie 2017

Visele Tale Sunt Călătorii Sublime Dincolo De Extraordinar

Chiar dacă au funcţie fiziologică, visele tale sunt călătorii sublime dincolo de extraordinar.

Visele Tale Sunt Călătorii Sublime Dincolo De Extraordinar
Visele noastre sunt întotdeauna strans legate de amintiri.
Ele pot fi un mix de frustrări din trecut, de neputinţe dureroase, de neîmpliniri şi mai ales de emoţii puternice cărora mintea noastră le dă culoare şi le înfăşoară într-un ambalaj foarte frumos.
Nu putem visa ceea ce nu cunoaştem sau ceva ce nu am văzut încă.
Visele pot fi un amestec ciudat din frânturile de imagini zărite pe fugă la un moment dat, aduse la suprafaţă de subconştientul tău activ din timpul somnului.
Şi ca să fim clari, visele NU pot transmite mesaje ascunse despre viitor.

Pierdut În Vise Sublime

Visele adună frânturi de realitate și amestecă informații recente cu amintiri foarte vechi.
Ele ne arată în prim plan o mulțime de detalii pe care le-am ignorat.
Visele au stat la baza a numeroase cărţi, filme şi alte lucrări artistice.
Ştiinţa a fost la rândul său îmbogăţită în urma unor idei cu origini onirice, un vis fiind inspiraţia ce a dus la apariţia celebrului tabel al lui Mendeleev şi la descoperirea structurii moleculei de benzen de către chimistul german Friedrich Kekule.
Oamenii petrec o treime din viaţă dormind.
Imaginile care acompaniază perioada de odihnă din timpul somnului, au fascinat omenirea de-a lungul mileniilor fiindu-le atribuite chiar şi conotaţii religioase.
Au fost tot felul de variante de interpretare pe care istoria sau tradiţia le-a manifestat constant.
Dintotdeauna oamenii au simţit că visul are un sens.
De cele mai multe ori, cu toţii considerăm că visul spune ceva despre viitor.
Dacă în secolul trecut teoriile enunţate de Freud şi Jung, atribuiau viselor diferite înţelesuri, astăzi oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că ele au strict o funcţie fiziologică, fără a simboliza ceva anume.



Visele Tale Sunt Călătorii Sublime Dincolo De Extraordinar

Totuşi, ce anume sunt visele pentru tine ?
Sunt simple imagini care apar aleatoriu în timp ce dormi ?
Sau crezi ca sunt premoniţii despre viitor, despre trecut, sau despre universuri paralele ?
Sa fie semne biblice sau religioase ?
Crezi că dacă ai fii un poet talentat, ai putea descrie în cuvinte unele vise magnifice ?
Visele ar putea fi momente gravate în timp, linii aruncate pe pânzele amurgului imense cât cosmosul.
Ar putea fi frumuseţea ascunsă în locuri neașteptate.
Sau sculpturi perfecte ale imperfecțiunilor.
Sau poate pur şi simplu călătorii sublime, dincolo de extraordinar.
Cu toate că exista o explicaţie logică pentru vise, refuz să cred asta.
Ştiu că frumuseţea unor vise trebuie păstrată aşa cum e ea, fără a găsi explicaţii logice.
Clipul şi textul de mai jos, mă lasă mut de fiecare dată când îl văd !

duminică, 9 aprilie 2017

Ceasul Ticăie: Timpul Nu Te Aşteaptă Pe Tine !!!

Poate că ar trebui să îţi schimbi percepţia despre timp, pentru că în măreţia sa nefirească, el nu aşteaptă pe nimeni, nici măcar pe tine.

Ceasul Ticăie: Timpul Nu Te Aşteaptă Pe Tine !!!
Timpul, este perceput diferit. În funcție de vârsta fiecăruia, timpul se scurge mult mai repede pentru un adult decât pentru un copil. Cantitatea de evenimente percepute de către copil până la adolescență este mult mai mare decât a unui adult, întrucât gradul de noutate adus de acesta, este mai ridicat la începutul vieții.
De aceea, timpul pare să se dilate pentru un copil și să se contracte pentru un adult.
Fiecare vârstă își are un timp al său şi evident, la vârsta copilăriei am putut sesiza cu toții diferența în perceperea timpului.
Zilele erau mult mai lungi.

Timpul Nu Te Aşteaptă Pe Tine



Totuşi, nu chestia asta este esenţială.
Imaginează-ţi că există o bancă ce îţi creditează contul cu 86.400 lei... în fiecare dimineaţă.
Un cont foarte special pentru tine, unul magic care în fiecare seară, şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.
Tu ce ai face? Ai consuma până la ultimul bănuţ din cont, nu-i aşa?
De fapt, toţi avem un astfel de cont. El se numeşte: TIMP.
În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde şi în fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti.
Nu are sold, nu transferă ceea ce nu ai folosit de la o zi la alta şi nici nu dă retroactiv ceva.
În schimb, în fiecare zi, îţi deschide un nou cont.
Iar dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.
Nu există recuperare, nu se poate lăsa nimic pe mâine şi trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.

Viaţa trece pe lângă majoritatea oamenilor în timp ce aceştia îşi fac planuri măreţe pentru ea.

Poate că ar trebui să râzi cu gura până la urechi, să zâmbeşti mai mult, să iubeşti cu mai multă pasiune, să ierţi mai mult, să dansezi ca şi cum nimeni nu te vede, să-l ajuţi pe cel ce are nevoie, să admiri natura din jur, să observi lucrurile simple şi să îţi deschizi sufletul, în fiecare zi.
Asta pentru că ceasul ticăie: timpul nu aşteaptă pe nimeni !!!
Viaţa trece pe lângă majoritatea oamenilor în timp ce aceştia îşi fac planuri măreţe pentru ea.

miercuri, 5 aprilie 2017

Gusturile Muzicale Personale Evoluează În Timp

Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației și farmec vieții.

Gusturile Muzicale Personale Evoluează În Timp
Fără muzică, viața ar fi o greșealăspunea Friedrich Nietzsche.
Muzica este terapie. Muzica atinge oameni.
Conecteaza oamenii în moduri în care nici un alt mediu nu poate.
Atinge corzile inimii si acționează ca un medicament.
Logica spune că orice în lumea asta, este într-o continuă dezvoltare, într-o expansiune.
Eu cred că la fel e şi cu muzica.
Gusturile evoluează, se dezvoltă, se extind, se rafinează.
Greu dezvolţi singur gusturi muzicale.
Asta pentru că suntem influenţaţi întotdeuna de ceva sau cineva.



Gusturile Muzicale Personale Evoluează În Timp

Uneori suntem influenţaţi de orice, amintiri, prieteni, emoţii, familie, pierderea celor dragi, etc.
Atunci când ştii sigur că nu mai asculţi ce ascultai pe vremuri, poţi susţine cu tărie că ai evoluat.
Eu pot să mă gândesc la orice atunci când ascult piesa asta.
Deşi pe vremuri, mi s-ar fi părut ridicol să ascult asemenea piese.
O bucată de simfonie modernă ce mă poartă în interiorul fiinţei mele unde aş putea să fiu calm, să urăsc, să plâng, să râd, să fiu deprimat sau fericit.
Fiecare simte diferit.
Ideea e să simţi ceva.
Acolo unde cuvintele eșuează, muzica vorbește.

miercuri, 22 martie 2017

Din Cauza Unor Ţări Subdezvoltate, Energia Solară, A Devenit Oficial Cea Mai Ieftină Formă De Energie

Bloomberg New Energy Finance, estimează că, în timp ce costurile pentru cărbune și gaze naturale, vor rămâne scăzute, sursele de energie regenerabile, o vor duce şi mai bine, pentru că au devenit oficial cea mai ieftină sursă de energie.

Energia Solară, A Devenit Oficial Cea Mai Ieftină Formă De Energie
Energia solară, este acum la jumătate din prețul energiei pe cărbune sau gaze naturale, ceea ce o face mai ieftină decât energia eoliană, și în cele din urmă cea mai ieftină formă de energie electrică nouă. În timp ce energia din surse regenerabile continuă să fie mai scumpă în țările în care combustibilii fosili, rămân dominanţi, proiecte în curs de dezvoltare din alte părți ale lumii, au reușit să producă energie electrică din surse regenerabile la costuri mult mai mici. Energy Finance Bloomberg (BNEF), nota într-o evaluare de la sfârșitul anului trecut, că energia solară este în prezent la jumătate din prețul celei pe cărbune și pe gaze naturale. Energia solară a atins anul trecut un record de costuri scăzute. Diferența este că instanțele anterioare au fost realizate în proiecte izolate, în timp ce acum vorbim de punerea în aplicare a unor proiecte fantastice, la scară largă.

Un Viitor Mai Bun Cu Energia Solară
Din ce în ce mai multe proiecte de energie regenerabilă, ajung la finalizare, iar costurile energiei produse de aceste proiecte, sunt de așteptat să fie în cădere liberă. În previziunile sale pe termen lung, cei de la BNEF prezic că, în timp ce costurile pentru producerea de energie pe cărbune și pe gaze naturale va rămâne şi ea scăzută, sursele de energie regenerabile vor fi în continuă scădere, în multe țări unde au loc schimbări majore şi unde proiecte mai vechi de producere a energiei regenerabilă, se vor finaliza. De asemenea, aceste evoluții favorabile vor continua, indiferent dacă sunt subvenționate sau nu, iar în final, energia din surse regenerabile, va bate orice altă tehnologie în cea mai mare parte a lumii.  BNEF atribuie scăderea costurilor energiei regenerabile unor piețe din unele ţări defavorizate cum ar fi Chile, Brazilia, Uruguay, Africa De Sud, sau India, unde au fost implementate proiecte subvenţionate, menite să ofere oamenilor fără posibilităţi, energie electrică ieftină, sau chiar gratis în unele locuri. Totuşi, există şi state care prevăd această schimbare majoră la nivel mondial, precum ar fi China, care a fost, şi este, foarte interesată de implementarea unor surse de energie solară, precum și asistarea altor țări în proiecte similare.


Proiectul Crescent Dunes din Tonopah, langă Las Vegas, SUA.
Proiectul Crescent Dunes din Tonopah, langă Las Vegas, SUA.
Proiectul Crescent Dunes din Tonopah, langă Las Vegas, SUA.
Proiectul Crescent Dunes din Tonopah, langă Las Vegas, SUA.
Cu progresul rapid al surselor de energie curate şi regenerabile, această energie ecologică ar putea deveni dominantă și eventual, singura opțiune în ceea ce privește performanța, conservarea mediului și a costurilor implicate. Evoluțiile recente, promit să ne ducă spre drumul cel bun, iar proiecte uriaşe precum Crescent Dunes (vezi imaginile mai sus), din Tonopah, langă Las Vegas, SUA, vor permite valorificarea energiei solare chiar și pe timp de noapte. Astfel de proiecte pot face ca energia solară să fie disponibilă chiar și în zonele în care energia solară NU este considerată o sursă de încredere.

Şi pentru că schimbarea vine la nivel mondial, iar băieţii deştepţi din industria energetică, vor cădea cu botul în noroi, personal, aştept câteva "cutremure politice" la nivel mondial cât şi local, foarte serioase.

Românii, Autostrăzile Şi Asfaltul: O Comedie Cu Iz De Dramă

Cel mai mare paradox cu iz de dramă al României: statul colectează miliarde de euro din acciza pe carburanţi, dar nu reuşeşte să facă o autostradă funcţională completă.

Am Pitici Pe Creier: Românii, Autostrăzile Şi Asfaltul: O Comedie Cu Iz De Dramă
Nici nu mai trebuie să pomenesc de fraza românii şi autostrăzile. Devine un ''pleonasm''. 👀
Cred că a devenit un subiect de care s-a săturat toată lumea.
Ar putea fi chiar un titlu genial pentru o parodie:
Românii, Autostrăzile Şi Asfaltul. Cred că ar ieşi o comedie reuşită.

Lăsând sarcasmul la o parte, mă întreb, pe bune acum, care ar fi adevărata problemă pentru care nu ajungem să avem nici măcar o autostradă terminată complet. Nici nu vreau să mă gândesc că introducerea accizei de 7 cenţi pe litru de benzină, a băgat la momentul respectiv în buzunarele statului, circa 630 de milioane de euro. Asta a fost de mult. Nu vreau să mă gândesc că România are în prezent doar 732 de kilometri de autostradă, la o suprafaţă de aproape 240.000 de kilometri pătraţi. Adică de patru de ori mai puţin decât media europeană de peste 2.500 de kilometri. Nu vreau să mă gândesc că Croaţia are 1.254 kilometri de autostradă, Ungaria 1.515 kilometri şi Spania... 16.204 kilometri. Asta în timp ce România are doar 732 km. Şi ăia împărţiţi pe tronsoane
Nu vreau să mai spun că autostrada... pardon... drumul principal prin Transilvania, a ajuns să aibă un preţ mediu de 7,3 milioane euro/kilometru. Asta dacă se va termina vreodată. Pe autostrada Gilău - Nădăşelu, se va circula abia peste un an, în cel mai bun caz. Au fost licitate lucrările pentru terminarea podului de peste Someş care leagă tronsonul de A3 până la Câmpia Turzii. Aproape 9 km din autostrada A3 Transilvania, între Gilău şi Nădăşelu, în apropiere de Cluj-Napoca, vor fi terminaţi până la finalul anului.

Am Pitici Pe Creier: Autostrada Transilvania
Am Pitici Pe Creier: Autostrada Transilvania
Am Pitici Pe Creier: Planul Autostrada
Într-un cuvânt, avem porţiuni de autostrăzi, coturi de autostrăzi, bucăţi de autostrăzi, parcele, dar nici o autostradă funcţională completă. Şi cele care sunt, vai de mama lor.
După ce în anul 2015 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, a reuşit „performanţa” fantastică să termine mai puţini kilometri de autostradă decât şi-a plănuit, pentru că lotul 3 din Orăştie-Sibiu a fost închis, planurile pentru 2016 arătau că în acest an ar fi trebuit inauguraţi 95 de kilometri de autostradă. Cu un buget anual de aproape un miliard de euro, care ar ajunge pentru construirea a 200 de kilometri de autostradă sau pentru reabilitarea a 1.800 de kilometri de drum naţional, şi cu tronsoane ale căror termene de finalizare sunt depăşite cu mai mult de trei ani, România rămâne ţara europeană cu cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor, doar 2,4 centimetri.

Am Pitici Pe Creier: Autostrada Transilvania
Am Pitici Pe Creier: Autostrada Transilvania
Am Pitici Pe Creier: Autostrada Transilvania
Pentru Autostrada Sebeş-Turda au fost realizate exproprieri şi a fost emisă autorizaţia de construcţie, iar lucrările pe lotul 3 al drumului, cu o lungime de 12,5 kilometri, au fost reluate zilele trecute, după ce în octombrie 2015 au fost sistate din cauza lipsei autorizaţiei de construcţie. Chiar dacă nu au trecut mai mult de doi ani de când şoferii circulă pe lotul 1 din Autostrada Lugoj – Deva, problemele au început deja să apară, din cauza fisurilor şi a asfaltului lăsat.
Deci, cu o companie pentru drumuri şi autostrăzi ce deţine un buget anual de aproape 1 miliard de euro, (da, aţi auzit bine, un miliard), de ce nu avem totuşi şosele în România ?!
Pentru că contractele sunt special cu ''dedicaţie'', pentru că din cauza asta, există supraevaluări de costuri gigantice, pentru că plăţile pentru lucrări inexistente, au devenit o modă, pentru că trebuie să existe vreo 100 de firme căpuşă între firma ce câştigă licitaţia şi stat, pentru că... nici nu mai vrem să ştim.

E frustrant ca la 26 de ani de la revoluţie, să nu avem nici măcar 800 de kilometri de autostradă funcţională. Aşa că, aşteptăm o comedie românească spumoasă intitulată: Românii, Autostrăzile Şi Asfaltul. Peace and out!


Aşa arată lucrările din România:



Şi hai să vedem cum arată cele mai bune drumuri din lume:

Look Inside My Heart: No Music, No Life!

Poate că înainte de a citi restul rândurilor, ar trebui să vă spun că titlul este inspirat de textul unei piese ce a fost compusă de o trupă mai puţin cunoscută, despre care am să vă vorbesc puţin mai jos.

Am Pitici Pe Creier: Look Inside My Heart: No Music, No Life!
Înainte de toate, încearcă să îţi imaginezi că ai muncit aproximativ 30 ani cu muzica. Nu doar muzică în sensul tradiţional: "am ascultat două, trei piese astăzi", ci în sensul profesional: am văzut peste 10.000 de oameni sărind pe muzica pusă de mine (Balaton,Ungaria), proaspăt căsătoriţi care mi-au mulţumit pentru nunta lor frumoasă, directori de companie ce au fost în extaz la finalul petrecerii, pocăiţi ce mi-au mulţumit de milioane de ori pentru atmosfera frumoasă de la ceremonia lor, oameni în transă la focuri de artificii îmbinate cu muzica lui Vangelis, cluburi pline ochii în delir, nopţi interminabile de vara, dimineţi de iarnă extraordinar de grele, fără crăciun, fără revelion, fără ... ai prins ideea nu?

Am Pitici Pe Creier: Look Inside My Heart: No Music, No Life!
Am trecut efectiv prin toate stadiile prin care poate trece un deejay: de la simplu comentator la radio, la director de programe, am negociat în faţa comisiei CNA, licenţa pentru o frecvenţă radio, am dat startul unei reţele radio, am văzut zeci de cluburi din spatele pupitrului, am avut de-a face cu gangsteri, traficanţi, prostituate, zeci de bătăi dure, înjunghieri, declaraţii la poliţie, anchete ... etc. De ce îţi spun ţie toate astea, o să te întrebi. Oare vreau doar să mă laud? Poate. Dar mai presus de asta, vreau doar să înţelegi cât de mult se poate schimba un om pe parcursul unei vieţi, cât de mult îşi poate schimba gusturile muzicale, în timp. O introducere ce vrea să sublinieze că, indiferent de viaţa pe care o avem, sensibilitatea interioară este scoasă la suprafaţă de muzică, că viaţa îţi rezervă zeci de surprize ce pot să te buimăcească, chiar şi atunci când ai impresia că le ştii pe toate, chiar şi atunci când ai impresia că le-ai auzit pe toate.

Am Pitici Pe Creier: Look Inside My Heart: No Music, No Life!
Una din surprizele plăcute pentru mine, a fost AJ Unity, colaborarea minunată dintre Naomi Suzuki şi Philipp M. Moll. Am ascultat tone de muzică asemănătoare cu a lor, (şi incă ascult, muzica chillout fiind mai aproape de sufletul meu) dar nu i-am ascultat niciodată pe ei cu adevărat, deşi am mai auzit piese de-a lor, fără să ştiu despre cine e vorba. Chiar dacă nu toate textele lor sunt în engleză, muzica lor este perfectă pentru a te relaxa după o zi lungă şi agitată, melodiile lor sunt impresionante, complexe, dar în acelaşi timp simple, relaxante şi foarte aproape de a induce o transă feerică, tonalităţi în care vocalul te ademeneşte într-o stare de calm.
Iată şi una din piesele lor minunate.
Lasă-mi orice comentariu dacă simţi şi tu că ritmurile lor şi combinaţia plăcută a sunetelor, îţi atinge o coardă sensibilă, acolo undeva în suflet.

miercuri, 1 martie 2017

O Tradiție UNICĂ În Lume: MĂRŢIŞORUL Şi Ce Înseamnă El: Primăvară, Tradiţie, Început și Reînnoire!

O tradiție UNICĂ pentru teritoriile locuite de români, este Mărțișorul, diminutivul de la "Martie".

O Tradiție UNICĂ În Lume: Mărțișorul Şi Ce Înseamnă El
"Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând “farmece”, au învăţat fetele cu pistrui să-şi incingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încat toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât. …Vântul uşurel de martie, care impestriţa pleoapele, nasul şi barbia, se numea mărţisor şi, ca să fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zinţii de mart. Dacă mai spunem că firul era şi roşu, întelegem ca el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.” Tudor Arghezi
Sunt multe poveștile despre originile mărțișorului.
Despre ce simbolizează și de ce astăzi, îl oferim în dar. In principiu, totul este despre primăvară, despre un nou început și despre reînnoire!

Cuvântul Mărțișor, înseamnă literalmente "micuţul martie" și descrie un cadou simbolic însoțit de un șir de aţă (lână în trecut) de culoare roșie cu amestec de alb, combinaţie ce este oferită femeilor și fetelor în prima zi a lunii martie.

Un obicei foarte similar poate fi găsit şi în Bulgaria, unde se numește Martenița.
Pentru ambele țări, micul talisman alb-și-roșu, este un simbol al Primăverii care va veni, un simbol al prieteniei şi al iubiri, al aprecieri și al respectului.
În România, tradiția Mărțișorului este foarte veche şi datează de mai mult de 8.000 de ani.

O Tradiție UNICĂ În Lume: Mărțișorul Şi Ce Înseamnă El

Se crede că ar avea o origine romană, sau daco-tracică, conform descoperirilor arheologice, mai ales că pe vremea Imperiului Roman, Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte, care nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației.
Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu, război, sau triumful primăverii asupra iernii.

Să avem cu toții un suflet însorit care să îmblânzească nu doar frigul de afară ci și persoanele care mai uită uneori să zâmbească!